Ține-mă minte pe acest computer
Bun venit la Blogul Cabanova!
A trecut ceva timp de când nu am mai postat niciun articol aici… ups, am scris oare vreodată?
Îmi trec atâtea lucruri prin minte, ca și când aș purta un dialog constant cu tine, utilizatorule Cabanova, încât uit că nu am apucat să le scriu.
Să încerc acum să le creionez pe scurt. Mai bine mai puține decât prea târziu.
O să-mi fac întâi o scurtă prezentare. Lucrez cu Cabanova din 2004 și sunt programator în Flash. Mă ocup mai ales de partea aceea din Flash care are de-a face mai mult cu mii de linii de cod și mai puțin cu partea frumoasă. Am început ca un simplu programator în Flash iar acum conduc echipa de programare de doi ani. Așa se face că știu multe lucruri despre ce se întâmplă ”sub capota” Cabanovei. Partea amuzantă este că abilitatea aceasta neobișnuită a mea nu mă ajută în mod deosebit să înțeleg ce se întâmplă deasupra, mai exact pe biroul, pe ecranul tău. Asta e altă poveste. EU, Experiență de Utilizator, acesta este numele fantezist pe care l-am auzit zilele acestea. Cu cât intri mai mult în proiectarea lui ”cum”, cu atât pierzi mai ușor contactul cu ”ce”, și, cel mai important, cu ”de ce”. Dar tocmai de aceea suntem o echipă. O echipă mică, dar concentrată pe același lucru. Fiecare dintre noi, în afară de calificarea specială pe care o poate avea, se preocupă de întregul proiect și niciodată nu te pierde din vedere pe tine, utilizatorule final. Cel puțin în majoritatea cazurilor.
Acum, pentru că ți-am oferit o vedere de ansamblu, voi vorbi despre un set de funcții, care sunt ca o ”comoară ascunsă” la Cabanova. Cred (de fapt știu, pentru că am verificat utilizarea caracteristicilor, dar să nu spui nimănui), că puțini dintre voi știu de existența lor. Poate nu e greu să-ți dai seama de ce aceste funcții au mai mult de-a face cu echipa de programare și mai puțin cu Experiența de Utilizatori a designeri-lor.
Ai încercat vreodată să apeși pe butonul Recycle Bin? Vei obține o fereastră cu tot ce ai șters, elemente și pagini deopotrivă.
Poți utiliza ”drag and drop” pentru a muta elementele! Aproape din orice loc, în orice loc : elemente de pe pagină, în Recycle Bin, elemente de pe o pagină pe o altă pagină din structura site-ului, pagini din structură în altă parte a structurii, pagini din structură în Recycle Bin sau invers, din Recycle Bin în structura site-ului.
Apasă CONTROL în timp ce muți elemental și, în locul mișcării, vei obține funcția de copiere.
Astfel, poți utiliza fereastra Recycle ca pe un ”clipboard” să te ajute să inserezi elemente complexe în mod repetat. Este proiectat să funcționeze astfel, așa că-l poți utiliza fără teamă. Curând îți vedea seama că sitebuilder-ul Cabanova poate fi mai productiv decât alte desktop software-uri costisitoare.
Încă un lucru înainte de a pleca, să-ți pot face viața mai ușoară. Te-a interesat vreodată cât de mult spațiu web folosești ? Dacă utilizezi mai mult imagini, nici n-ar trebui să-ți pese. Pentru că, odată încărcate în Cabanova, imaginile sunt optimizate în așa fel încât să nu ocupe mult din spațiul tău web prețios și să permită ca site-ul tău să se încarce mai rapid pentru vizitatori. De asemenea, dacă folosești aceeași imagine de mai multe ori, ea va fi salvată numai o singură dată. Și acest lucru e valabil și pentru imaginile din Galerie. Poți verifica, dacă adaugi aceeași imagine de pe calculatorul tău de două ori, a doua oară este inserată într-o clipită. Nu mai este încarcată din nou. Sistemul știe că fișierul este deja pe server-ul Cabanova și îl folosește.